vineri, 2 mai 2014

Etapa Regională a concursului GEOMONDIS 2014



Așadar primăvara continuă cu o activitate de tradiție pentru asociația EGEA Cluj-Napoca, aici ne referim la concursului GEOMONDIS, ediția a IV-a ce se va desfășura în Facultatea de Geografie a Universității Babeș-Bolyai.

Ce este GEOMONDIS? GEOMONDIS este un concurs cu temă geografică, organizat de către Asociația EGEA Cluj-Napoca din Cluj-Napoca, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi Facultatea de Geografie, fiind adresat tuturor elevilor de liceu. 

Cum se va desfășura? Sistemul de desfăşurare presupune formarea unor echipe de către fiecare liceu, în parte compuse din 4 elevi din clasele IX-XII, care se vor întrece în mai multe probe atât scrise şi orale, cât şi teoretice și practice, dovedindu-şi capacităţile şi cunoştinţele geografice acumulate, dar şi spiritul de competiţie şi inventivitate.


Afișul concursului

GEOMONDIS este mai mult decât un concurs de geografie, reprezintă un proiect ce reunește eforturile asociațiilor de studenți din cadrul celor mai importante centre universitare din țară: București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Reprezintă un efort colectiv deoarece fiecare asociație are responsabilitatea de a organiza etapa regională a concursului, urmând ca națională să fie susținută tot de către una dintre acestea, iar anul acesta avem bucuria de a organiza Etapa Națională!

Dacă dorești să rămâi la curent cu tot ce se întâmplă la concurs vă invităm să dați un like paginii noastre GEOMONDIS. Cu acestea fiind spuse închei articolul, ne vedem mâine de la 10:00!!!  


Toate cele bune,
Florin-Daniel Cioloboc

luni, 10 martie 2014

Ne vedem la recrutări!

 
 
Vrei să faci parte dintr-o asociație studențească și nu ai apucat să te inscrii în toamnă? Dacă da, atunci vă invităm Miercuri 12.03.2014 la ora 20:00 în amfiteatrul "G.Vâlsan"(S43), Facultatea de Geografie, să descoperiți cum tinerii abordează lucrurile din altă perspectivă decat cea a cursurilor.

Te asteaptă o mulțime de surprize ca membru.

Te-am făcut curios ? Vino miercuri să afli despre ce e vorba.
Urmărește-ne și pe pagina noastră de facebook, suntem activi!
 
 

EGEA Cluj-Napoca la Adunarea Generală USR 2014, Timișoara

Primăvara continuă cu o nouă Adunare Generală a USR-ului (Uniunea Studenților din România), ce a avut loc la Timișoara, în 6 - 9 Martie. Și de această dată EGEA Cluj-Napoca a fost prezentă, prin intermediul a trei delegați: Florin-Daniel Cioloboc, Mircea Ienciu, Andreia Dănilă.


Pentru EGEA Cluj-Napoca, participarea în cadrul Adunărilor Generale a USR face parte din colaborarea cu această federație, astfel că prezența membrilor la evenimentele realizate în cadrului USR-ului sunt foarte importante și asta pentru că sprijină buna colaborare și implicare între asociațiile studențești și ajută la dezvoltarea lor prin intermediul proiectelor, evenimentelor organizate, cât și prin diversele training-uri susținute. Așadar putem include în acest caz: UNIFEST, Academia de Training, Winter Camp, Summer Camp etc.

Într-adevăr a fost o ediție specială putem spune, deoarece USR a atins numărul de 100 de asociații membre, ceea ce confirmă încă o dată statutul de cea mai mare federație studențească din România. Printre asociațiile care au aderat la marea familie, se numără și EGEA Sighetul Marmației.






Mai multe detalii pe: 
http://uniunea.ro/2013/a-xxxiii-a-adunare-generala-a-uniunii-studentilor-din-romania/


Florin-Daniel Cioloboc

marți, 7 ianuarie 2014

USR Winter Camp 2013 - Predeal





În perioada 16-19.12.2013 a avut loc la Predeal a doua ediție a USR Winter Camp, eveniment studențesc la care EGEA Cluj-Napoca a fost reprezentată de către colegii noștri Andreea Cîra și Cristian Iosub.

Pe lângă serile de socializare, dans, jocuri de cunoaștere și distracție până dimineața, am  avut ocazia să participăm la traininguri precum leadership, comunicare sau marketing.

Eu și Cristi am luat parte la trainingul de Leadership, unde ne-am fundamentat sau reconfirmat idei și percepții despre ceea ce înseamnă mecanismul de funcționare al unui lider adevărat, a cărui muncă dă rezultate... nu doar teorii. În cazul nostru, sperăm să ne dezvoltăm alături de EGEA Cluj-Napoca.







Fiindcă ne aflam la Predeal, era iarna, iar zapada nu a lipsit, ne-am delectat la schi sau la întrecerile cu sania pe Pârtia Clăbucet.

Eu, personal, trebuie sa mulțumesc USR(Uniunea Studenților din România) si EGEA CLuj-Napoca pentru un weekend productiv și plin de distracție la munte, alături de tineri voluntari din toată țara, reprezentanți ai organizațiilor studențești.

Cu bine,

Andreea Cîra

miercuri, 27 noiembrie 2013

Balul Bobocilor Biologie si Geologie si Geografie 2013



Dupa o frumoasa colaborare realizata anul trecut, EGEA Cluj-Napoca si cu OSpN organizeaza o noua editie a Balului Bobocilor al Facultatilor de Biologie si Geologie si Geografie.

Evenimentul va avea loc, astazi, 27 Noiembrie, in Club Midi. De la ora 20:30 dam startul concursului de Miss si Mister, ca pe urma sa ii avem invitati pe cei de la Fara Zahar si Roppo.

Tema balului, va fi reprezentativa pentru cele doua facultati, plante si animale din diferite regiuni geografice.

Biletele pot fi achizitionate direct de la organizatori, la pretul de 15 Lei, iar la intrare 20 Lei. Ne gasiti la urmatoarele locatii :

-   Facultatea de Geografie, sala 9 
-   La Cantina Hasdeu

Le multumim partenerilor si sponsorilor pentru ajutorul acordat.

Va asteptam in numar cat mai mare la bal, cheama colegii, prietenii si veniti la un eveniment cu traditie pentru viata studenteasca.

Va invitam sa ne cautati si pe internet: pagina de facebook a Balului Bobocilor 2013

Ne vedem diseara !!!

duminică, 21 aprilie 2013

Program Complet Zilele Studentului Geograf


Marti, 23 aprilie
11:00 Turul ghidat al Clujului realizat de student ai specializarii Geografia Turismului(Start Pta. Muzeului)
14:00-16:00 Initiere in catarat la Sala de Escalada FreeWall(15 locuri, exclusiv pentru studentii geografi)
21:00 Film in aer liber in Campusul Hasdeu* (in apropierea Caminului 4)

Miercuri, 24 aprilie
10:00-15:00 Campionat de fotbal pe terenul sintetic din Parcul “Iuliu Hatieganu”
11:00 Concurs de orientare in Campusul Hasdeu (Start / Finish – Parcul de langa Facultatea de Geografie)
14:00 - 16:00 Prezentari cadre didactice/invitati ( sala 37/52) @
18:00-22:00 Campionat de streetball  Sala “Vasile Geleriu”
18:30 Prezentare de echipament montan in aer liber (Parcul de langa Facultatea de Geografie sau sala 52*)
21:00 Seara de karaoke (Spatiu Café&Pub)

Joi,  25 aprilie
13:00-15:00 Prezentare parapantism si componentele aripii de zbor  (Sala 57 si parcul de langa Facultatea de Geografie)
15:00: Finala campionat de fotbal si meci demonstrativ profesori-studenti
16:00 Prezentare Sef. Lucrari Dr. Malaescu Simona: "Despre demotivarea in formare si demotivarea profesionala a studentilor. O caracteristica a actualei generatii sau o problema transgenerationala?"(Sala 46)
18:00 Prezentare expeditie Peru 2012   (Sala 43)  
21:00 Party Geografie (Cleo Pub)


 Pentru intrebari sau mai multe informatii:
sau
sau
Cosmin Purda (lad_insane83@yahoo.com) 

*pentru activitatile desfasurate in aer liber organizatorii isi rezerva dreptul de a anula desfasurarea evenimentul in functie de conditiile meteorologice
@Descrierile cu italic si subliniate reprezinta activitati inca neconfirmate

marți, 16 aprilie 2013

Zilele Studentului Geograf 2013 program partea I


Scopul, conceptele si valorile promovate de EGEA Cluj-Napoca, organizatia studenteasca din cadrul Facultatii de Geografie, se concretizeaza in reprezentarea intereselor comune ale tinerilor studenti geografi, indiferent de specializare sau anul de studiu. Proiectul “Zilele Studentului Geograf” se va desfasura pe durata a trei zile, 23-25 aprilie 2013, in diferite locatii, insumand atat activitati in aer liber cat si seminarii si ateliere desfasurate in incinta Facultatii de Geografie.



Stii versurile "Mai sus, tot mai sus!"? Marti, 23 aprilie de la ora 14-16 incercam sa ajungem tot mai sus, in cadrul unui atelier de initiere in catarare la Sala de Escalada FreeWall. Eveniment organizat exclusiv pentru studentii Facultatii de Geografie, in limita celor 15 locuri disponibile. 
Prezenta se confirma la Liana Cucerzat - 0756748582


Evenimentul Zilele Studentului Geograf pe Facebook: 
https://www.facebook.com/events/547021372009501/?fref=ts



Esti cu capul in nori? A venit timpul sa descoperim fascinanta lume vazuta de sus, de acolo de unde curentii de aer cald te ridica si te ridica... pana cand ai lumea sub picioare!
Te invitam la un atelier interactiv pe parcursul caruia vei descoperi lucruri noi despre zborul cu parapanta si despre conditiile de zbor. Daca vremea ne permite iesim si in parcul de langa Facultatea de Geografie si vedem si componentele aripii de zbor:)
Prezentarea va avea loc Joi, 25 aprilie, de la ora 13, in sala 57.
Eveniment realizat in cadrul Zilelor Studentului Geograf in colaborare cu Scoala de zbor Skyfly

Evenimentul pe Facebook: in curand




Ghidaj realizat de studenti ai Facultatii de Geografie, specializarea Geografia Turismului.
Boboc, in anul I, iti pare o eternitate drumul de a deveni un bun ghid, de a coordona grupurile de turisti si de a le transmite putin din cunostintele dobandite pe parcursul anilor de studentie. Colegii nostri din anul III de la Geografia Turismului ne vor demonstra ca nu e mult pana sa detii abilitatile si cunostintele pentru a realiza un ghidaj complet si interactiv. Vom descoperi impreuna orasul studentiei noastre intr-un tur al orasului de maxim 3 ore.
Startul va fi din Piata Muzeului, din fata Bisericii Franciscane, marti, 23 aprilie, de la ora 11.

Grupul minim de participanti este de 15 persoane, iar grupul maxim de 50 de persoane.
Inscrierile se fac pana luni, 22 aprilie, la ora 11, la Ildiko Jakab:
jakabildikodorothea@yahoo.com sau 0744152319


Grea e viata de student... vom intelege mai multe despre ceea ce inseamna demotivarea studenteasca din mai multe puncte de vedere, de la profesor la student. Va asteptam joi, 25 aprilie, de la ora 16 in sala 46 pentru a lua parte la o dezbatere interesanta. Doamna profesor v-a pregatit cateva materiale interesante! Ii multumim pe aceasta cale pentru implicare si sprijin!!!



Evenimentul pe Facebook:



Orientarea, este o disciplină sportivă,care constă în parcurgerea contra timp a unui traseu dinainte stabilit, marcat pe hartă, concretizat în atingerea punctelor de control, materializate în teren prin balize.
Traseul de concurs, desenat (tipărit) pe hartă cu culoarea roşie (rubin), începe de la plecare, start – simbol triunghi, urmează punctele de control -simbol cerc, unite printr-o linie şi numerotate în ordinea de parcurgere obligatorie şi în final sosirea - simbol două cercuri concentrice. 
Nerespectarea succesiunii punctelor, precum şi neparcurgerea integrală a traseului duce la neclasarea sportivului.

Concurs de orientare in alergare pentru studentii geografi.
Miercuri intr-o zi cu soare, ia-ti busola la plimbare.
Te asteptam in 24 aprilie, la ora 11, in fata Facultatii de Geografie. 
Inscrieri pana luni, 22 aprilie, la Soveresan Andrei-Gratian
Te asteptam cu drag sa ne areti cat de bine se stiu orienta geografii!!!




Ti s-a intamplat sa mergi in aplicatie, pentru prima oara pe munte si sa nu stii ce sa-ti iei cu tine? Ti se intampla des sa-ti umpli rucsacul in mod excesiv sau nu stii ce sa iei cu tine atunci cand faci o drumetie? Noi te invatam!
Atelier de prezentare de echipament montan si notiuni elementare pentru siguranta pe munte. Miercuri 24 aprilie, de la ora 18:30, in parcul(statia meteo) de langa Facultatea de Geografie. Prezentarea va avea loc in aer liber. Ia cu tine un izolir, cativa prieteni si buna dispozitie. Te asteptam!
Prezinta Cristina OnetIrina Tot si Cornea Ioan. 
Eveniment organizat in cadrul "Zilelor Studentului Geograf"




Campionat de streetball pentru studentii geografi.
Inscrieri pana luni, 22 aprilie, ora 12, la Cosmin.
Eveniment realizat in cadrul "Zilelor Studentului Geograf"
 

Evenimentul pe Facebook: in curand


Ai voce buna? Sau... stii toate versurile?
Ia-ti prietenii si hai la distractie! Miercuri, 24 aprilie, incepand cu ora 21, in Spatiu Cafe-Pub.



Sunt unele locuri care iti taie raspuflarea doar auzind despre ele. Gandul ca patru romani au escaladat verticale impresionante, pe trasee inca neabordate, ne impinge sa credem ca se poate orice daca iti doresti cu adevarat. Un exercitiu de motivatie sau povestea in imagini a 40 de zile de expeditie, a celor patru iubitori ai muntelui care au realizat parcurgerea unor trasee alpine tehnice, in premiera, in stil alpin in Cordillera Blanca, Peru. Va prezenta Alexandru Prigoana, unul din cei patru membri ai echipei de cataratori. 
Va asteptam joi, 25 aprilie, de la ora 18 in sala 43 pentru a afla mai multe despre pasiunea si nebunia de a ajunge acolo unde ambitia devine singurul tau camarad.

In curand vom prezenta tot programul ZILELOR STUDENTULUI GEOGRAF, cu seminariile, prezentariile si workshopurile tinute de invitatii si profesorii facultatii noastre.

Va asteptam sa luati parte la cat mai multe activitati, prin intermediul carora vom celebra studentul geograf!

Echipa de organizare